IMUNOLOGIE

 

 

 

 

 

 

Departametul Imunologie a fost creat în 1969, când, la iniţiativa Prof. Dr. Ioan Moraru s-a înfiinţat în institut Laboratorul de Imunologie, rezultat firesc al necesităţii de raliere a cercetării la realitatea dezvoltării imunologiei ca ştiinţă individualizată. Activitatea acestui nou laborator era destinată iniţial unor cercetări de imunologie teoretică şi fundamentală, centrate pe studii experimentale privitoare la imunitatea vertebratelor şi controlul genetic al răspunsului imun.

Prof. Dr. Ioan Moraru

Laboratorul de Imunologie s-a consolidat în 1973 prin includerea unei unităţi de imunodiagnostic, existentă deja în institut din 1969. Astfel, s-au creat două colective: Imunochimie, condus de Dr. chim. Victor Gheţie şi Imunopatologie, condus de Dr. Rodica Lenkei.

Activitatea ştiinţifică a laboratorului s-a diversificat, realizându-se studii fundamentale privitoare la biosinteza şi catabolismul imunoglobulinelor şi relaţia IgG – proteina A stafilococică, aceasta din urmă în cadrul unui contract cu Universitatea din Uppsala, Suedia. Cercetările de imunochimie au fost completate cu cele de imunopatologie, referitoare la mecanismele unor boli cu componentă imună şi caracterizarea anticorpilor anti – albumină polimerizată. Totodată, colectivul de imunopatologie desfăşura şi o activitate de imunodiagnostic pentru unităţi medicale din reţea, activitate ce a fost menţinută în acest colectiv până în prezent.

Începând din 1975, Laboratorul de Imunologie se extinde prin înfiinţarea colectivului de Imunologie Celulară condus de Dr. Andrei Sulica. La acest colectiv a fost ataşată şi Unitatea Nucleară, condusă de Dr. chim. Cornel Medeşan, unitate care deservea întregul institut. În această nouă formulă, activitatea de cercetare a Laboratorului de Imunologie s-a orientat şi către studii ce vizau caracterizarea populaţiilor limfocitare din sânge şi organe limfoide, precum şi caracterizarea receptorilor pentru imunoglobuline (receptori Fc) şi a markerilor celulari. Mai târziu, începând din 1980, colectivul de la Imunologie Celulară se va concentra pe analiza funcţională a celulelor NK în cadrul unui contract cu Institutul Naţional de Cancer din SUA.

În anul 1979 se creează în cadrul laboratorului Unitatea de Microproducţie, condusă de Dr. chim. Cornel Medeşan. Deservită de membri ai întregului laborator, această unitate a concretizat o serie de preocupări existente încă din 1972, prin care au fost produşi în laborator reactivi utilizaţi în modelele experimentale (seruri imune, reactivi pentru rozetare). Activitatea sistematizată de microproducţie a implicat realizarea în institut a unor produse destinate desfacerii către laboratoare clinice din ţară. Astfel, au fost produse seruri monospecifice anti –lanţuri uşoare de imunoglobuline, ser anti – proteină umană totală, ser monospecific anti-IgD şi imunoplăci pentru dozarea IgD, ser monospecific anti-C1q şi imunoplăci pentru dozare, ser monospecific şi imunoplăci pentru dozarea fibronectinei, mediu de separare a limfocitelor umane (Sepcel), trusa pentru dozarea anticorpilor anti – albumină umană, truse pentru dozarea radioimunologică a unor hormoni, trusa pentru dozarea complexelor imune. Din 1984, Unitatea de Microproducţie a reuşit să se impună pe piaţa materialelor pentru imunodiagnostic sub denumirea de COMASIM, marcă ce deţinea brevete pentru produsele realizate în institut. După încetarea activităţii unităţii în 1991, singurul reactiv ce a continuat să se producă până în prezent – dar numai pentru necesităţi interne – a fost mediul de separare Sepcel.


În anul 1984 a fost creată o nouă unitate a laboratorului, colectivul de Imunomodulatori condus de Dr. Grigore Ghyka. Acest grup a avut ca direcţie prioritară cercetarea şi producerea interferonului alfa şi ale interleukinei-2 umane. Preparatele din aceste citokine, obţinute în laborator, au fost utilizate în studii privitoare la tratamentul local al virozelor cutanate, virozelor oculare şi epitelioamelor. Ulterior, sub conducerea Dr. Cornel Ursaciuc, au fost studiate şi alte substanţe inhibitoare ale proliferării maligne – inhibitori de kinaze în cadrul unui contract cu Universitatea din Leuven, Belgia.
În acelaşi an a fost creată Unitatea specială de creştere a animalelor inbred (linii pure) condusă de Dr. vet. Silvia Dima. Din 1986 unitatea este preluată de biol. Gheorghe Savi, care va conduce şi un colectiv de Modele Experimentale ataşat biobazei.

Acad. Laurenţiu M. Popescu

În anul 1993 această unitate a constituit sursa de animale care au servit realizării pentru prima dată în ţară a anticorpilor monoclonali de către un grup condus de acad. Laurenţiu M. Popescu, alcătuit din imunologi din institut şi din catedra de Medicină Celulară şi Moleculară a UMF "Carol Davila" Bucureşti.

Din 1998 au început lucrările de modernizare a spaţiilor pentru creşterea animalelor, astfel că în prezent biobaza funcţionează la standarde internaţionale şi deţine linii de animale ce sunt utilizate pentru modele de cercetare în secţiile institutului, sau pentru comercializare.
Până în anul 1991 Laboratorul de Imunologie a funcţionat în structura descrisă, cercetările grupului de Imunochimie fiind axate pe studiul imunotoxinelor şi lectinelor, în timp ce grupul de la Imunopatologie, sub conducerea din 1982 a Dr. Carmen Stroilă, s-a orientat către studii de imunologie tumorală prin evaluarea răspunsului imun antitumoral şi standardizarea unor tehnici de imunodiagnostic în tumorile maligne.
În 1991 colectivul de Imunologie Celulară s-a desprins din componenţa laboratorului, constituindu-se într-un grup separat care s-a mutat la Institutul de Virusologie. Tot atunci, Unitatea Nucleară a ieşit din structura laboratorului, iar Unitatea de Microproducţie a fost desfiinţată.
Din 1992 Laboratorul de Imunologie a devenit Departamentul (Secţia) Imunologie, constituit din Laboratorul de Imunochimie, condus de Dr. biol. Alexandru Bancu şi Laboratorul de Imunopatologie, condus de Dr. Cornel Ursaciuc, acest laborator fiind subîmpărţit în colectivele de Imunomodulatori (Dr. Cornel Ursaciuc), Imunodiagnostic (Biol. Dan Ciotaru) şi Imunochimie Clinicã (Dr. biol. Doru Gabor). Activitatea ştiinţifică a celor două laboratoare a dobândit caracter interdisciplinar, ambele realizând deopotrivă studii fundamentale şi aplicative, bazate şi pe colaborări cu unităţi clinice. Aceste studii au avut ca obiective majore investigarea celulelor sistemului imun, imunoterapia antitumorală (cu citokine, imunotoxine, inhibitori enzimatici), autoimunitatea, modele experimentale murine de imunologie tumorală, tehnici de investigaţie în boli autoimune şi tumori maligne.
Laboratorul de Imunopatologie a păstrat activitatea de prestaţii în imunodiagnostic, iar din 1996 o parte a specialiştilor secţiei lucrează teste imunologice în cadrul Centrului de Diagnostic al institutului. Activitatea de imunodiagnostic este coordonată de Dr. Cornel Ursaciuc şi constă în analize imunologice cu plată pentru unităţi medicale clinice spitaliceşti şi ambulatorii din toată ţara.
În anul 1999 s-a amenajat Unitatea de Citometrie în Flux, anexată laboratorului de Imunopatologie. Aceasta a desfăşurat activităţi de investigare celulară la citometrul în flux pentru toate secţiile din institut, acoperind o gamă largă de domenii de utilizare a tehnicii: imunofenotipare celulară, ciclu celular şi apoptoză, determinări de calciu celular, determinarea fenotipului HLA-B27. Din iniţiativa Conf. Dr. Mihai Hinescu, unitatea a fost reamenajată în 2004 prin dotarea cu un microscop confocal, devenind Unitatea de Citometrie, condusă de Dr. Eugen Radu.
După anul 2000 Laboratorul de Imunochimie a devenit Laborator de Imunobiologie, condus de Dr. bioch. Monica Neagu. Cercetările acestui laborator au fost concentrate spre studiul activităţii fagocitelor, dinamica ionului Ca2+ intracelular, imunomodulare, relaţia inflamaţie-tumoră, fototerapie. Laboratorul de Imunopatologie, condus de Biol. Dan Ciotaru, s-a axat pe studiul semnificaţiei testelor de imunodiagnostic în inflamaţii şi boli autoimune, imunodiagnosticul tumorilor maligne, caracterizarea limfocitelor T-reglatoare, analiza unor extracte placentare imunomodulatoare, modele experimentale de terapie şi autoimunitate.
În anul 2002, la iniţiativa acad. Laurenţiu M. Popescu, a fost înfiinţată Banca pentru Celule Tumorale şi Acizi Nucleici, unitate asociatã Secţiei Imunologie, destinată crioprezervării şi studiului probelor biologice derivate din sânge şi tumori maligne recoltate de la pacienţi neoplazici. Activitatea de preluare, procesare a probelor şi crioprezervare este coordonată de Dr. Bioch. Carolina Constantin. Organizată în colaborare cu UMF "Carol Davila" Bucureşti şi deschisă cooperării cu toate laboratoarele din institut, Banca se constituie ca un obiectiv cu perspective în screening-ul celular şi molecular al cancerului.
În anul 2005, la iniţiativa Conf. Mihai Hinescu, director ştiinţific al institutului,  în cadrul secţiei a fost creată Unitatea de Citometrie, destinată studiilor de imagistică celulară, implicând citometrie de flux (analiză şi sortare), microscopie în fluorescenţă, microscopie confocală, preluare şi prelucrare de imagini pe calculator. Unitatea nu are un colectiv propriu, ci este destinată utilizării de către toate grupurile de cercetare din institut care au preocupări în domeniu. Coordonarea unităţii şi supravegherea activităţilor a fost efectuată între 2005-2007 de dr. Eugen Radu, iar din 2008 de chim. Mihaela Surcel.
Anul 2007 marchează începerea realizării Unităţii de Imunogenomică, susţinută de fonduri dintr-un proiect al Programului PN2-Capacităţi. Unitatea este preconizată a intra plenar în funcţiune la sfârşitul anului 2009. Asociată laboratorului de Imunopatologie şi  Băncii pentru Celule Tumorale şi Acizi Nucleici, unitatea este destinată într-o primă fază studiilor de graniţă în oncologie, medicină internă, pediatrie, reumatologie, transplantologie, etc. Unitatea va efectua analiză genică (genotipare, expresie genică, mutaţii, secvenţiere) şi determinări de markeri solubili sau celulari (antigene tumorale, receptori, citokine). Unitatea va fi coordonată de dr. Radu Huică şi va colabora cu secţia de Patologie şi laboratorul de Genetică, ce au sprijinit dotarea acesteia.   
De la înfiinţare în 1969, Secţia Imunologie a fost condusă de Dr. Mircea Dumitrescu (1969-1972), Dr. Chim. Victor Gheţie (1972-1980), Dr. Andrei Sulica (1980-1991), Dr. Grigore Ghyka (1991-1992), Dr. Biol. Alexandru Bancu şi Dr. Cornel Ursaciuc (1992-2000), Dr. Cornel Ursaciuc (2000 până în prezent).

Dr. Chim. Victor Gheţie

Dr. Andrei Sulica

Dr. Grigore Ghyka

Dr. Biol. Alexandru Bancu

Dr. Cornel Ursaciuc

 

 

 

Institutul National Victor Babes - www.ivb.ro - @ 2008