PN 23.16.02.03

Abordări moleculare în modele 3D (sferoizi tumorali) editate genic prin metoda CRISPR/Cas9 în dezvoltarea de soluții pentru medicina personalizată în cancer

Proiect finanțat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,

Cod proiect: PN 23.16.02.03

Durata de implementare: 2023-2026

Contractor: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiintelor Biomedicale “Victor Babeş”

Responsabil Proiect: CSII Dr. Codrici Elena

 

Echipa: Ana-Maria Enciu, Ionela-Daniela Popescu, Maria Dudau, Lucian Albulescu, Tudor Emanuel Fertig, Aurora Arghir, Sorina Papuc și Cristiana Tanase

 

Scop: dezvoltarea de modele experimentale tumorale 3D in vitro (sferoizi tumorali multicelulari), pornind de la celule editate genic pentru gene cu impact în reprogramarea metabolică (IDH1, CD36), ca abordare inovatoare în screeningul rezistenței la chimioterapie.

Obiective științifice specifice:

Obiectiv 1

Generarea de modele experimentale tumorale 3D in vitro / sferoizi multicelulari din linii celulare standardizate (celule tumorale și celule suport), în vederea eficientizării și personalizării terapiei antitumorale.

Obiectiv 2

Editarea genică a celulelor tumorale de cancer mamar (CD36) și glioblastom (IDH1) prin tehnologia CRISPR/Cas9, în vederea obținerii de sferoizi editați genic, țintindu-se cauza îmbolnăvirii / factori care influențează sănătatea; verificarea și confirmarea editării.

Obiectiv 3

Evaluare funcțională a celulelor editate genic și a sferoizilor obținuți cu aceste celule versus control (wild type), prin metodologii proteomice și bioimagistice

Obiectiv 4

Validarea modelelor de sferoizi multicelulari tumorali, editați genic versus control (wild type), în terapia celor două tipuri de cancer; identificarea unor mecanisme noi de rezistență la terapie prin analiza diferențelor apărute în urma tratamentului chimioterapic, între sferoizii tumorali editați genic și cei needitați;

Gradul de originalitate şi noutate:

1) îmbogățirea culturilor tumorale 3D cu celule-suport

2) editarea genică CRISPR/Cas9

3) generarea de modele de testare 3D editate genic.

ro_RORomanian